Un impresar italian, fost campion mondial cu Italia în 2006, anunță transferul unui nou jucător român în Serie A: „Suntem în negocieri! Va fi important”

Un impresar italian, fost campion mondial cu Italia în 2006, anunță transferul unui nou jucător român în Serie A: „Suntem în negocieri! Va fi important”
  • Publicat:
  • Actualizat:

După transferurile lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, încă un jucător român ar putea fi ținta unui transfer în Serie A. Impresarul italian Cristian Zaccardo, fost jucător al Parmei, cu un trecut mai puțin fericit și la AC Milan, a anunțat în presa din Italia că se află în tratative cu un fotbalist de origine română, iar mutarea s-ar putea face în următoarele luni.

Zaccardo a fost unul dintre oamenii de bază în negocierile dintre Parma și FCSB în transferul lui Dennis Man, fiind mandatat de către formația gialloblu și în special de către patronul Kyle Krause să poarte discuțiile cu Giovanni Becali și oficialii echipei roș-albastre.

Aflat la început de carieră, „proaspătul” agent sportiv a fost repede adoptat de către Parma ca impresar de bază pentru viitoarele transferuri. Cristian Zaccardo (39 de ani) a evoluat pentru „i ducali” timp de patru sezoane, în perioada 2009 – 2013.

Impresarul italian Cristian Zaccardo anunță transferul unui nou jucător român în Serie A: „Suntem în negocieri!”. Declarația misterioasă a campionului mondial din 2006

Declarația acestuia a fost una surprinzătoare, plină de mister, întrucât nu a dorit să ofere numele jucătorului român pe care dorește să-l transfere în Serie A. Întrebat despre noua sa carieră, impresarul italian, campion mondial cu Italia în 2006, s-a limitat la a spune că își pune toate speranțele în mutarea pe care o pregătește.

„Deocamdată «semăn» negocieri care vor înflori în următoarele luni. Știm cu toții cât de dificilă este piața de transferuri, dar simt că pot face lucruri bune. În curând, aș putea face un transfer important. Sunt în tratative cu un tânăr român”, a declarat Cristian Zaccardo într-un amplu interviu realizat de jurnalistul Nicolo Schira, preluat ulterior de întreaga presă italiană.

În imagine, Cristian Zaccardo, în prezent impresar sportiv. Acesta a anunțat transferul unui nou jucător român în Serie A

Octavian Popescu ar putea fi următorul jucător român transferat în Serie A. Giovanni Becali a confirmat interesul din Italia

Declarația vine în contextul în care inclusiv Giovanni Becali, impresarul care i-a transferat pe Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma, cunoscut ca fiind foarte influent în Italia, a recunoscut că mai multe cluburi din Serie A și nu numai se interesează de cea mai cunoscut tânără speranță aflată „pe val” în Liga 1: Octavian Popescu.

Octavian Popescu e un jucător, dacă joacă meci de meci. Gigi l-a luat, i-a făcut contract bun și e nelipsit. Scouter-ul de la Juventus a fost aici și l-a urmărit, apoi m-a sunat Txiki Begiristain (n.r. director sportiv la Manchester City). M-a întrebat de un puști Popescu, dacă e neam cu Gică Popescu”, a declarat Giovanni Becali, sâmbătă, la Digisport.

Octavian Popescu ar putea fi jucătorul român aproape de un transfer în Serie A. Jucătorul lui FCSB se află pe lista mai multor cluburi din Italia . © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Impresarul Cristian Zaccardo a comentat momentul greu prin care trece Parma: „E complicat. Uneori începe sezonul prost și chiar nu poți să îndrepți” 

Om influent la clubul Parma, Cristian Zaccardo a comentat și momentul greu prin care trece formația gialloblu, unul parcă fără ieșire, care o condamnă la retrogradarea în Serie B, în lipsa unor rezultate pozitive imediate.

Fostul fundaș internațional afirmă că situația este una foarte complicată, deoarece lupta pentru puncte se anunță tot mai aprigă pe final de sezon.

„Dacă ne uităm în clasament și la ultimele două jocuri, în care Parma a trecut de la șase puncte potențiale la doar două câștigate, e clar că trece printr-un moment foarte complicat.

Uneori sezonul începe foarte prost și chiar nu poți să îndrepți. Mi se pare că este cazul Parmei. Nimeni nu se aștepta ca Parma, Cagliari și Torino să se descurce atât de prost, iar Parma nu și-a revenit încă”, a mai afirmat Zaccardo.

Cristian Zaccardo, în centrul imaginii, celebrează golul înscris pentru Parma, în meciul cu Napoli, din Serie A, pe teren propriu, 4 martie 2012. Sursa: Profimedia
George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×